În primăvară adie
Vânt dinspre copilărie.
Doamne, Doamne!
Duce-m-aș
Către margini de oraș,
Pe deasupra gardurilor,
Pe urzeala ramurilor,
Să văd hora florilor.
Și m-aș duce pe ghicite,
Să revăd câmpuri zbicite
Și zilele năruite.
Dac-ar vrea Sfinția Ta,
Mersul vremii l-ai schimba,
Ca ele să-mi apară
Cu chipuri ca de fecioară;
Mi-ar zâmbi cu florile
Și privighetorile.
M-aș opri, poate, și-n crâng,
Să-mi aud cucii cântând,
Anii mei tot numărând.
Aș țipa văzând cocorii
Care tot sfâșie norii.
Aș adormi, poate, sub soare –
Unul naște, altul moare...
Cu toate că-i trecătoare,
Primăvara e nemuritoare.
De vremea e rea sau bună,
Veniți să-nverzim împreună!
Și-atunci, când timpul va dori să ceară
Ultimul fir din viața ce-am primit,
Eu voi pleca lăsând o primăvară
În locul în care am iubit.