Cât de grăbit așternusem
pumnul de țărână
peste bunica
și am plecat

Eram grăbit să colind lumea
Mama-mi pusese în buzunar
firul statorniciei
l-am pierdut
în prima gară

Grăbeam fuga de mine
ani întregi

Eu înainte
eu după mine
cu plasa de fluturi
ca tăul după scobari

Nu aveam ținte
doar destinații
în fiecare haltă
lăsam câte ceva:
o iubire,
o promisiune
câte un șipot
în care-mi oglindeam
fericirea nudă

Eram grăbit să-mi sap cariere
fără drumuri
sau suspine
Într-o zi
mi-am grăbit întoarcerea

Crucea bunicii
abia se mai citea

Am îngenuncheat

Nu mai știu dacă mă rugam
sau ceream iertare

Cumpăna fântânii
atârna în mijlocul câmpului
ca un catarg
al unei corăbii scufundate

Arendasem pământul
Când mi-am strunit graba
am înțeles că plecasem atât de departe
încât îmi pierdusem pe drum rostul
În casa de acasă
nu mai locuia nimeni

Argintăria se mutase
într-o casă de joc de noroc
goblenurile mamei nu mai erau
Evangheliile bunului meu
protopop de Ciacova
născut în Ghilad —
dispărute
Ghillezanii plecaseră
demult
spre profesii
orașe
ambiții
zări

Casa rămăsese
să se țină singură de griji

Dar și casele stafidesc perspectiva

Podul își pierduse căpriorii
șindrila încălzise
sobele fostelor slugi
deveniți lideri locali

Patul de fier
rezemat de zid
nu mai știa
pe cine așteaptă
un copil
un mort
o regăsire

Deloc grăbit am căutat
mirosul pâinii
coapte în țest
nu mai era
nici printre amintiri

Am cotrobăit prin fiocurile memoriei
căprița care-mi lingea mâna
se pierduse-n bezna nepăsării

Trimisem nu știu cui un mesaj
visam la o primire triumfală
roua de pe frunze
se uscase
înainte să ajung

Până și dimineața
se mutase
în alt sat

Am ieșit în drum
nici câini
nici lăptărese
nici cosași

Doar buruieni
crescute peste tot
rochie de manechin
să îmbrace nimicul
Satul murise
fără să-mi trimită măcar un SMS

Iar eu
care mă grăbisem o viață
să ajung undeva

Rătăcisem într-o hălăduială
pe nu mai era unde