Era târziu.
Afară ploua cinstit.
Frunze galbene cădeau infinit
Împodobite de pleoape cu gene
False precum un ochi care
Nu își dorea să vadă,
Ci să fie privit.

Deodată,
În fereastră pisica
Din adâncul nopții-a sărit.

Privirea ei pe sticlă a înflorit
Și odată cu ea, în privirea mea,
Tot, fiecare strop pe care îl purta
Strălucind pe blana ei felină
Împodobită cu parfum
De depărtare divină.

Se făcea târziu
Nu pentru că trecea timp,
Ci pentru că era nevoie de mult
Spațiu ca în mine, din gând,
Să-mi crească un început
Nou ce nu l-am știut
Până când pisica,
Împodobită cu pietrele scumpe
Din ploaia ce cădea în adâncuri fecunde
A sărit în fereastra pe care i-am deschis-o
Să intre cu toate frunzele care pluteau
Inopinat înmugurindu-le muze.