Doar o scânteie
poate aprinde focul fericirii,
o clipă, un zâmbet,
o privire venită la timp.
Dar aceeași scânteie
poate fi stinsă într-o secundă,
lăsând în urmă
doar cenușa unei amintiri.

Și totuși,
când focul e aprins
și întreținut cu momente frumoase,
cu râsete, cu seri târzii,
cu lucruri simple,
el nu mai arde doar în timp..
se imprimă pe suflet
și rămâne pe retină,
ca să-l poți revedea
ori de câte ori viața
devine prea grea.

Câteodată
nu ai nevoie de o lume întreagă.
Ai nevoie doar de o persoană,
sau poate două,
care să stea lângă tine
fără să ceară nimic.

Nu doar de momente memorabile,
nu doar de zile perfecte,
ci de o simplă ieșire,
o conversație fără rost,
o tăcere împărțită în doi
sau chiar de-o plictiseală
care, lângă omul potrivit,
nu mai pare deloc plictisitoare.

Pentru că totul se simte altfel
când ai lângă tine
pe cine trebuie.

Și poate atunci
singurătatea nu mai deține controlul,
nu mai ridică ziduri
și nu mai ține oamenii la distanță.

Poate că uneori
fericirea nu înseamnă
să ai totul.

Poate înseamnă doar
să ai pe cineva
cu care să împarți
și focul,
și cenușa,
și liniștea dintre ele.

Iar când lumea devine rece,
să mai existe
o scânteie
care să-ți amintească
de ce merită
să rămâi.