frate,
ce e adevărul decât un puf de păpădie?
sclipirile de pe aripile fluturilor—
nu ai timp să-l pipăi.

e privirea întoarsă,
obosită de nonsens.

după un timp
omul se crede universul în sine—
complicări inutile.

ce e realitatea decât interpretări?

când ne plictisim,
creăm irealitatea unei noi realități.

universul nu-i o sferă cu cer și stele,
ci o structură nesățioasă:
soarbe atomi, scuipă forme bizare.
ești liber doar să peticești fiara
cu timpul tău de ochi sperioși.

aici ai dreptate:
nu se consumă materia, ci formele ei—
un creion demiurg mâzgălind neîncetat
un adam re-creativ.

nu moartea e dispariție,
doar carnea e vierme dizgrațios
iar oasele, pulberi de neant.

a trăi nu e o alegere,
ești parte dintr-o micțiune cosmică.

frate,
eu cred că viața este...
un viol în formă continuată.
îți măgulește simțurile,
îți macină sufletul.

uite timpul cum taie din tine
ca un laser flămând
fleici de atomi
până la descărnarea totală.

măciniș într-o oală