Cea mai mare plăcere a întunericului
Este să își bea din sine propria lumină.

Pentru că, datorită gustul ei,
Pântecului său, chiar de este plin,
Îi cresc alte umbre ce-i amintesc
De infinitele ei străluciri
Înlănțuite din tină.

De goluri înfometate și de căutări
Ale devenirilor ce nu le-a mai trăit
Decât în inimile care în întuneric
S-au născut pentru a pulsa
Până când au murit.