Mă strivesc cuvintele cu care
Am zis să-nalț o piramidă,
Dar prea târziu de ea m-am apucat;
Spre un tumul, acum,
M-am rezumat.
Dar zgomote, vânturi și oameni
Locul ales mi l-au spulberat,
Încât doar dorința a mai rămas,
Deși e spre înserat.
Povara o simt tot mai grea
Și caut unde să-i pun temelia,
De parcă a crescut în spate
Piramida.
Și acolo unde voi cădea,
Se va-nălța, zidindu-mă
Sub ea.

Și-n lutul ce-mi va fi abis și haină,
Vor crește umbre calde din tăceri,
Purtând în ele plânsul de mai ieri
Și-al pietrei vis curat, clădit în taină.

O stea va bate-n creștetul de stâncă,
Când somnul îmi va fi deplin și sfânt,
Lăsând din tot ce-am iubit pe pământ
O dâră de lumină, pururea adâncă.

Secunde curg în râul de mătase
Și-n liniștea ce-nghite pașii grei,
Se cern lumini prin părăsite case,
Lăsând parfum de stele-n ochii tăi.

E un descântec șoptit de izvoare,
Un zbor ce urcă dincolo de gând,
În care timpul își pierde din hotare
Și veșnicia vine spre noi cântând.

Iar trecătorii ce-or veni pe-afară
Vor auzi sub lespezi, ca un cânt,
Că n-am zidit un simplu monument,
Ci-am preschimbat o stingere în vioară.