M-am văzut bătrân.

Dar nu m-am văzut ca și cum
m-aș fi visat ori ca atunci când
îți închipui cum ai să fii
într-un alt viitor ce îți
crește ție din gând.

M-am văzut bătrân când
mă priveam în oglindă.

Era într-un târziu în care
mă afundasem, ca în pământ,
rădăcina unui copac crud
care voia să își aparțină
din rărunchi crescând.

Pe frunte, sprâncenele, încovoiate,
atârnau ca pânzele de corăbii
care, de vânturi umflate,
păreau că sunt săbii.

Sub ochi, purtam burți de broaște țestoase
umflate de soare, în frânghii legate,
cărora le putrezea carnea unde
piereau suferind de dureri
crescute pe oase.

Sub streașina ochilor, uscatele frunze,
înroșite aripi, rupte de pe ramuri difuze,
înfundau jgheaburi ce-ar fi trebuit
să adune ape din cerul
plin de granit
ca de muze.

Acolo, Luna ce, asemenea mie,
mă privea închipuită-n vedere,
își reflecta umbra obidă
din înalt și cădere.

La fel de bătrân ca ea, imaginându-mă
atunci când m-am privit în oglindă,
din chipul pe care-l vedeam
altcineva mă privea
ca pe o omidă.