De-ar fi mereu amurg,
să împăcăm în noi
ce-a fost
cu ce va fi,
să scoatem din fântâni
apa în care soarele și luna
fac baie împreună.

Suntem și noi o duminică lungă
pe care n-o mai locuiește nimeni.

Lumina lor, vie, blândă,
a rămas într-un vechi tablou
la capăt de coridor.
Nimeni nu-i mai șterge praful.

Dincolo de geam
mai plouă mărunt.