Punându-mi în față
Cariera graiului,
Din câte am trăit,
Din câte-am pătimit,
Sufletul îmi cere să-i construiesc
O lume a lui,
Plasată în afara TIMPULUI.
Sunt piedici multe ce-mi
Apar în cale;
Marmura graiului, de-o atingi,
Se sfarmă.
Imaginile depozitate-n mine
Dispar ca minereul
Din vâne.
Sunt forțe multe ce cutremură
Zidirea,
Mai înainte chiar de-a o fi
Pornit.
Visezi un zid, dar el s-a
Năruit
De un blestem de nu știu unde
Venit.
Și nu știu ce amor cuvintele-ar
Lega...
Îmi ucid viața, îmi risipesc vremea,
Fără a ști de s-a-nălța cândva
Suflete, lumea dorită de tine,
La care năzuiește
Lumina ta.