Îi văd cum stau.
Cum stau și fug
Deodată.
Cum stau pe loc,
Fugind de viață
Până ajung
Cu ea, în contratimp.

Și cum, fugind,
Își stau în drum,
Orbiți de propria fază lungă
Ce-n mod ironic,
Niciodată
Nu pare să le-ajungă.

Și dintr-o hartă
Spre nimic,
Fac operă de artă.
Tot încercând
Să prindă-un tot utopic
De fapt, superficial și gol
Dând vina, apoi,
Pe soartă,
Neasumându-și
niciun rol.