Cineva, sus de tot,
a amestecat literele
și cuvântul ce-a ieșit
l-a trimis printr-o picătură de lumină,
aici, pe pământ.

După mulți ani,
lumina mai caută prin gări
alfabetul pierdut.

În geamul unui tren,
cineva care seamănă cu mine
mă privește cu atenție
și-mi cere partea lui de trecut.

Scotocesc prin buzunare,
pline cu frunze de toamnă uitate,
dar nu găsesc nimic
să-i dau.
Din tot ce-am fost,
mi-a rămas doar clipa aceasta.

Pentru mine,
întregul univers
are 187 de centimetri.

La Apața, trenul așteaptă.
Nu coboară nimeni.
Nu urcă nimeni.