Ți-ai trimis băiatul acum două mii și ceva de ani
și ai crezut că e de ajuns.
L-ai mai trimis și pe Dante
să ne spună cum ar fi.

Până și picăturile de ploaie
se întreabă
dacă merită să cadă pe pământ.

Iubirea mai trece pe strada noastră,
dar își trage gluga pe cap
și nu știe nimeni unde se grăbește.
Noi încă îi ținem ușa crăpată.

Ce-ar fi să lași toate poveștile,
să-ți aduni arhanghelii,
buni, răi, cum or fi,
și să vii aici, la noi?

Facem puțină curățenie,
ne așezăm la o vorbă,
tu cu ale tale,
noi cu ale noastre.
Poate ținem și un colocviu.

Opțional.