se tot ridicã pe un podium
de unde declamã apocalipse
râgâind de bunãstare
filozofeazã cu burta plinã
despre durerea celor care mor de foame
ori despre cei care cautã un loc în lume
de unde sã poatã spera
la încã o gurã de viaţã
......................
ne agãţãm cu disperare
de propriile noastre prãpãstii
şi visãm idiot
la nemurire
la reîncarnare
ca şi cum dumnezeu
ar fi comediant
în satira scrisã de noi
.......................
nu existã destul sacrificiu în lumea asta
pentru câte lacrimi putem opri
cu un zâmbet
şi poate de aceea iubesc sã te iubesc
doar ca zâmbetul tãu
sã mai încetineascã
potopul