De cine-ar trebui să mă mai tem
Și pentru ce ar trebui să-mi fie frică
Când moartea înviază închipuită
Ca Dumnezeu din fiul Său
În noi clipă de clipă?

Și, dacă a muri este ceresc,
De ce să mă mai tem de-aceia care
Aprind întunericului lumini
Din lunga lor însingurare?

Viermuitor, încarcerat în dumnezei
Și-n spații de bogați, drepți, înțelepți,
Cătându-mi propria cărare,
Îndepărtări îmi adaug
Făpturii siderale.

Pentru aceasta, iară-și mă întreb:
De ce să mă mai tem dacă în toate
Îndepărtarea sună a-moarte?

Și, pentru ce nu-n gol ar trebui
Să caut cum să nu mă tem,
Când a muri e o risipă
Ce-mi construiește
Golul meu intern?