Se lasă peste lume câte-un nor,
Și parcă toate lucrurile dor,
Un ceas uitat mai bate într-un cui,
Iar eu mai sunt, dar nu mai sunt al cui.

Pe străzi se plimbă pașii fără rost,
Și tot ce-a fost se-ntreabă dacă-a fost,
Iar vântul trece printre tei ușor,
Ca un cuvânt rămas nerostit de dor.

Și dacă mâine n-am să mai apar,
Să nu mă cauți într-un calendar,
Căci uneori, ce pare că s-a dus,
Rămâne-n noi mai viu decât am spus.

Iar seara, când ferestrele se-aprind,
Și oamenii se-ntorc, pe rând, zâmbind,
Să lași un loc și pentru cei ce tac,
Căci unele iubiri nu știu să plece, ci doar zac.