Era un bland copil, era o frumoasa copila...
Iarna mistica, inimile si gandurile presarate
cu stelute, cu raze de lumina, le fura
si ei nu-si mai puteau deschide de frig aripile.

Lacrimand au jurat, soarta
de a fi prizonieri ai nonculorii, sa-si razbune.
Pribege le erau privirile, gandirea netulburata
inca de miracolul soaptei neintinate...

Trecut-a de-atunci potop de vreme
Era acum un tanar, ea era o tanara
Mereu sclavi pe care iarna ii invaluie
in povesti si totul se petrece sub a fanteziei geana.

Din povestit se opreste ingerul, e obosit...
Cei doi cu parul batut de nea, dintr-o data aripile si-au deschis
Si asa au descoperit cheia evadarii...zborul
Ingerul adoarme si batranii adio ii fac semn iernii cu privirile...