Neînțelese taine-mi bat în poartă
Dau să deschid și nimeni nu-i în prag
De-o vreme nici zăvorul nu-l mai trag
Să nu-mi alung nebănuita soartă.

Dac-aș putea s-anticipez măcar
De câte ori voi reclădi speranța
Cu ce tribut îmi voi plăti chitanța
De-a locui pe veci în sanctuar.

Am început să nasc în mare taină
Copii din flori, sălbaticii mei prunci
Făcuți în nopți de veghe când arunci
De dragul vorbelor și-ultima haină.