Dincolo de haos

Noaptea plânge cu stele amare,
Luna-i pierdută sub nori de mătase,
Tăcerea-i pictată într-o culoare,
Privirea ucide gânduri alese.

Noaptea plânge cu stele amare
rupând universul
în mii de suflete, suflete pereche.
Luna-i pierdută sub nori de mătase,
veghează din umbră
dezordinea ce pas cu pas
se lasă ca un funebru cântec…
peste sentimente.
Tăcerea-i pictată într-o culoare,
un punct în mișcarea haotică
ce mușcă flămând
din oameni.
Privirea ucide gânduri alese
când adânc întreabă
de perfecțiunea
ce s-a pierdut… departe.
Noaptea nicicând nu e blândă,
iar luna nu vrea să-nțeleagă,
tăcerea mă macină-ntruna,
când îți întâlnesc privirea.