împletesc lumina cu ochi însetat de tine
ca o pană căutându-și călimara,
utimul nufăr dintre noi încă mai lacrimează
cu albul plin de istorie, ardere-ntreagă
din marginea ce se desprinde sete,
poezie învinsă

ah, țesutul cernut de lumină
nu doare cât un delfin amputat dimineața
ci mult mai rotund,
asemeni umbrei scoase din spațiul
ce se-nfruptă din noi
cu aripile deschise,
zbor intre clipele ce mâzgălesc
lumea-n arhangheli

din flori, ambrozie si rouă
ne-am scris cuvântul in lume
cu pecetea mării surprizelor
încrustată pe rime, ritm dezvelit
aș plânge dar plâng salciile
aduse în inimă
cu oftatul de ape-mpletite aproape,
tăcere, ca o curgere-ntreagă
din lacrima lunii
așezate-ntre noi ca o fată virgină
plină de ploi si lumină ...