La umbra unui mic alun
Stătea, ascuns pe dup-o floare,
Cu botul mirosind a fân,
Un biet vițel bătut de soare.

Căci alergase cu un mânz
Să prindă muște și bondari,
Și n-ajunse la râu, la prânz,
Cum îi spuseseră cei mari.

Mama îl vede cum suspină
Din umbra răcoroasă,
Și știe că nu-i burta plină,
Dar ca să-nvețe ea îl lasă.

S-alerge cât e ziua mare,
Dar când îl strigă, el să vină,
Pentru că are fiecare
Un loc pentru odihnă.