Să te retragi în mărginime
Pădurea-i singură și plânge
Uscată de vremelnicie
Copacii goi, la piept își strânge.

Desculț să intri în pădure
Cu bunătate și sfială
O vei găsi așa tăcută
Și sfântă, ca o catedrală.

Ea chiar și-n moarte are farmec
Cu dulci mirosuri te-mpresoară
Încât ai vrea să mori cu dânsa
Și să renaști la primăvară.

Pădurea-i singură și plânge
De trecerea anilor săi
Te du și de la ea îți strânge
Duminica pașilor tăi.