Un cuc ce-o vară-ntreagă
Cânta singur pe-o cracă
Văzu o verde și posacă
Omidă.

Cum era singur prin-prejur,
S-o lase, se gândi, două-trei zile
Să se îngrașe și să-l facă
Mai bucuros cănd o va mănca.

Dar omida verde-și luă zborul
Cu aripi transparente
Lăsând în urmă doar coconul
Și-un cuc nemângâiat.

Iar toamna vine, ș-o să rabde.
Norocul lui că este singur
Și n-are cine să îi strige.
Și nimeni cine-l plânge.