E noapte, e-ntuneric și e frig
Și sufletul mi-îngheață,
Sunt singură și vreau să strig
Și totul redevine ceață...

El a plecat,
Dar urma îl păstrează
Privesc în golul disperat
Și gîndu-mi chipu-i proiectează.

Aș vrea să mișc, dar nu mai pot,
Căci noaptea mă presează.
Îmbrac din nou un zimbet mort
Și sufletul nu mai contează.

Timpul trece prea grăbit
În lumea de afară
Dar pare fără de sfîrșit
Acel călău ce ne separă.

Totul pare-atît de real,
Dar cît de fals trăiește
Această lume ce-n zadar
Nepăsător compătimește.