Pădurile adorm tot mai târziu
La parastasul frunzelor ce pier
E-un frig de la pământ până la cer
În toamna lăcrimând liliachiu.

Un vânt tăios descântecul își cerne
Nemăsurat de trist pe înălțimi
Și ca-ntr-un reqviem de heruvimi
O sfântă pace peste tot se-așterne.

Adânc coboară pacea-n versul meu
Și capul mi-l așez între cuvinte
Acum sunt pruncul mamei cel cuminte
Și-aștept să mă trezească Dumnezeu.