de când ai plecat
păcatele mele se rostogolesc
prin aceeași gară pustie
am obosit să te caut
nici nu mai știu cum arăți
ale dracului halte
făcute numai pentru plecări
și cum mai urlă vântul
de parcă și-ar boci pruncii
morți fără popă

apoi vine un tren
și încă unul
armurile iadului
mă cheamă
rânjind metalic
demoni cu buze cusute
îmi șuieră numele
într-un bolero fără capăt

îmi înfig în ochi
toate imaginile cu tine râzând
contorsionat ca mucul unei țigări
stinse în grabă
mă înfășor în singurătate
ca într-un putregai
îți sărut apoi buzele
batjocorite de absint
frigul te fecundează
copiii noștri se vor naște
cu picioare de gheață
nesfârșită pedalare în gol