[orar:
primul vers – ultimul client
(închideți portiera atent
nu are
balamale)]

de ce m-aș mai teme
de-acum
liniile palmelor mele se unesc într-o dreaptă
nu îmi mai sunt copilul de ieri
nu îmi sunt nici tată
ci numai inima se strânge peste lucruri
ca pielea pe o tobă străveche
poate auzul mi-a crescut în ureche
claxonându-mă

mă gândesc la viață ca la capacele de fontă
pe care puradeii iadului
le-au furat
și sângele s-a scurs la canal
îmi rup roțile mașinăriei
pe întuneric
abia mai găsesc un cal să îmi duc trupul
la fiare vechi
sunt într-un așa hal
încât voi fi dat la schimb pe patru leviere

numai bordul cu ceasurile lui holbate
a rămas azvârlit
pe calea ferată a păsărilor care trec
la fel de regulat
ca un tren
evident românesc
acele scriu în continuare kilometru
după kilometru
cu aceeași viteză în care iubesc

vitezoman am fost! aș fi putut
da cu tifla
oricărui pilot de formula 1
dar nu m-a prins din urmă nici unul
să mi-l fac idol

am trecut
disprețuitor pe lângă osteniții
așteptând la ocazie
am trecut prin bălțile firii
cum ar trece prin casele rudelor
infractorilor o razie
stropind cu noroi suflete nevinovate

ca un cartofor sigur de sine
am mizat
viața întreagă pe o singură carte
a fost excitant
nu îmi pare rău
dar
am pierdut
întotdeauna altcineva are o carte mai mare
și numele îți ajunge
semn de-mprumut
regulilor de circulație

mi-ați văzut cumva pantofii mei de zebră
dezmembrată