Daca-as putea sa-exprim durerea
Ce glasul trupului cuprinde
In zori de zi cu mangaierea
As risipi ce-n suflet prinde.

De nu-ntelegi, sau ti-e povara
Un gand mai lung e truda mintii,
Si cand te-afunzi in orice seara
In vise si-n tine-si ascute dintii.

El nu vede spatiul, timpul,
Universu-n trup nu i se zbate,
Nu vrea el sa vada infinitul
Ce ramane chiar de inima-i nu-i bate.

Noi nu stim unde-ncepe si se termina
O clipa, ce-n miscarea ei eterna
Nu ne ia pe-a sa aripa;
Ea se duce si se-ntoarce si arunca tot ce-aduna.

De ce veti fi voi tristi cand oprindu-se miscarea
In oglinda nu veti vedea decat ca nu exista?
Universul este mort, s-a terminat plimbarea
Doar in suflet amintirea linistii persista.

Ei nu vad de ce, dar cred intr-un zeu
Nu e palpabil dar poate asta-i consoleaza
Au rai, au iad; la fel sunt toate as spune eu,
Dar mi-este frica, o mare liniste in zadar se contureaza...
Pentru mine...