Sindrofie maculată

Căci în cameră e luminat și soare
Ce patrunde și prin oblonele trase
Și așteapta ca omul sa-l încânte
Luminând ca într-un palat,el searbădă iluzie
Omului nu îi arată.dar nici arderea
Și nici procedeul de a face vreo pictură sculptată
Doar luminează și personaje aruncă,din corola-i
Cerească,stă și strălucește și ne încântă se zgîiesc bufonii toți
La cum nemuritorul astru cântă
Armonii sferice face și noi le vedem
Rotunde ,cu raze le pictăm
Și cu ele el vrea să ne descânte
Simțim nevoie de lumină,
Să lumineze și-n întuneric,
Nu cu petale roșii și fructe amare
Căci el stă pe cer și-l vedem și seara,
Participat și el oare la crearea,naturii mama?


Tot el curge ca mierea și alină
Cu valuri spumoase poeților durerea
Al nemuriri astru,te rugăm nu te stinge,
Ne ofilești tu ziua și ne prăpădești tu noaptea?
Oare,așa să fie cum zice nebunul din tranvai
Ce s-a alăturat gregarilor bufoni și de ei se ține scai?
Și totuși trestia îngălbenită de tine,o descriem cu sonorități ca de aur,
Și i-am pune și boului coarne ca să-l descriem taur.
Căci stele cu iatagane spre tine se îndreptă,iubite astru,du-ți lupta dreaptă
Fereștete și afla că te asteapta.
Pe această pânză a nemuririi pictată se nasc Morgane,
Poete!descri-o pe fată,
Căci ea ne arată cerul senin,
Presărând pe el maci si pelin,
Un Luceafăr arab cu secera vine,pe al sau ponei,dar se întoarce
Căci vede turbate jivine.
Ah!uite semiluna ce norul hâd vrea să mi-o arate,
Să mă înspăimânte, să mă facă să nu-mi mai zic bărbate
Vin turcii Măria ta strigă servitorul,să vină zice stapânul
Lasând la loc de taină toporul,vântul le e potrivnic și doar cu el
Se vor bate,săgețile sunt inutile ar fi niște ibovnice blestemate
Căci mai natural e să se duca gheața să omoare calul,căci stânca unde este ea,
Ramâne tot cu pocalul.