condorul ridicat în zare
de pe înalții Cordilieri
voia să vadă dacă-n soare
se-ascund sau nu se-ascund tăceri

urca purtat de aspre vânturi
apoi plutea pe calde unde
pândind ca primele cuvânturi
din stea pornite să-l inunde

s-a ridicat chiar peste nouri
unde și aerul dispare
și rătăcit printre halouri
a dat să prindă glas din soare

soseau săgețile din astrul
ce-avea căldură și mărire
și inundau tăcut albastrul
cu un potop de strălucire

dar nici un sunet nu răsare
purtat de raze de lumină
privește înc`odată-n zare
și zboară-apoi pe calea-i lină

în rotocoale largi cât lumea
s-a pogorât pe vârf de munte
păstrând uimiri despre minunea
ce ajunsese s-o asculte

abia târziu în prag de seară
îi spuse puiului că ieri
a auzit întâia oară
clar, ale soarelui tăceri