Aveam zile cand îngerii mei nu erau decat niste statui
despre care,
nu mă puteam lăuda decât că deveniseră reci,cenușii
si ici pe colo li se crăpaseră aripile...
dar vezi,
într-o zi cand încetasem sa îmi caut pasii
dinspre orice fel de alt anotimp
când lumea era cu susul in jos și jurasem
ca nimeni nu-și va lua responsabilitatea îmblinzirii mele,
ai aparut tu,
care ai dat glas si aripi statuilor mele
lustruind fir cu fir înghețul pe care-l sădisem dinadins in jurul meu.