Ninge alb și molcom, ninge ca un semn
Peste-ntreg Ardealul, porțile de lemn
Își primesc ninsoarea ca pe-o rugăciune
Ca pe-un sfat de taină, nins cu vorbe bune.

Nicăieri zăpezii nu-i e mai acasă
Ca-n Ardealu-n care seara-ncet se lasă
Locul, încă poartă, urmă de opincă
Și miros de pâine caldă și pălincă.

Turle de biserici, vechi, cioplite-n lemn
Gata de culcare, fac al crucii semn
Și-n tăcerea albă, sfântă, de pe deal
Iancu se coboară-acolo, de pe cal.

Și privește-o clipă, undeva, în zare
Cum Ardealu-mbracă prima sa ninsoare.