O femeie nu calcă nicicând tăcerile,
tâmplele, flacăra.
Cute adânci printre vise,
o femeie se-admiră în sufletul tău,
murmurând încet treacătul.

Mereu fereastră
căreia toți îi caută ivărul,
ea nu sfarmă vreodată lumina
din care minunea se bea.

O femeie nu irosește niciodată piatra,
uneori inel, alteori scriere,
sfarmă peste ape gândul
și-l cerne ușor peste fire.

Lut târziu
în palmele nu-știu-cui,
ea nu sfârșește nicicând crugul,
mereu ardere, zbatere, ducere,
perdea neîncetată sub bolți.