era o noapte de duios cu blaga înspre suflet
erai atentă din frumos iubind al vorbei umblet
o vrajă fin ne-adulmeca veșmintele de bine
simțeam că mierea învia în ochii tăi albine



și a trecut chemarea mea și casa de sub sălcii
lumina poate ne râvnea apropiind un văl și-i
stăpână bucuria prea pe vârstă ca pe trup
când gândul mi se liniștea în dor ca într-un stup,