prietene, ce dacă iarna e aproape
și-n ierburi arse s-a ofilit parfumul-
căci ochiul de cenușă pierdut printre hârtoape
pe umerii tăcerii tot își găsește drumul

și dacă mierlele și-au luat relaș
s-adoarmă frigul în povești de dor-
rămas-au alte păsări în pomul golaș
să-i crească aripi-nalte sub pridvor

și dacă nu răsună lunca în soarele amiezii
iar peștii nu mai sar în tiribombe iazul-
ascultă clinchetul din clopotul zăpezii
la gâtul vântului ce-ncalecă pârleazul

și-n catedrala nopții fără de primejdii
se aud octavele în orga de cristal
iar luna-împărăteasă gătită în odăjdii
descântă pacea lumii în aurit pocal

prietene, ce dacă iarna e aproape-
ea taie-n diamantul gheții albe nimburi
e ora visului coborâtor sub pleoape
și-a germinării sfinte în carnea din sâmburi