Să nu mă-ntrebi de ce e iarnă
Și nici de ce nu lasă semn,
Nici eu nu știu de ce se toarnă
Îngheț de moarte-n porți de lemn.

Știu doar că mă străbate gheața
Ca un cuțit, prin sânge-arzând
Și mi se pare, dimineața
Că am o avalanșă-n gând.

Și lupt apoi, cum pot mai bine
Când ziua-n ochi mi se prelinge
Iar dacă-mi amintesc de tine
Încep încet, încet, a ninge.

Dac-aș putea ți-aș da de știre
Că-s o ninsoare fără vină
Care se-așterne în neștire
Sperând ca drumul să-ți ațină.