Fiică de lup

M-am născut plângând la răsărit,
Pe o căldură ce-am iubit-o întreit,
Eram subțire la simțire și la trup,
Am fost hrănită cu iubire de un lup.

În haită nu eram ca ceilalți, știu!
Și fiecare m-ar fi trimis sub cer pustiu,
Dar lupul ca părinte ce era
Þinea la mine, la fata ce creștea.

Instinctele mi se păreau bizare,
Iar lui i se părea că sunt prea mare,
Chiar și așa m-a îndrăgit săracul,
Cu anii a aflat tot satul.

Ne-au despărțit când viața era vis,
N-am auzit de el, probabil l-au ucis
ÃŽn anul ce-a urmat, cu disperare
L-am așteptat, dar în uitare.