Iată-l, e Grigor, înfipt în cuie,
de fiecare dată spre casă,
prin caiete ucrainiene cîte un vers,
tot zîmbind, zîmbind;
hai, prietene, în palmă stigmatul în tălpi,
mereu zdrobit de patul grănicer,
ca un tanc în flăcări; unde sunt
frunzele, apa, în dreapta sus răsăritul,
e Grigor; pe masă lumînare de seu,
pîine uscată și voci păgîne
într-o cutie...
și strigă din cînd în cînd,
înfipt în cuie, dar nimeni nu
aude la azilul ăsta mizerabil,
înecații în igrasie spun bancuri la
colț de stradă, ca o boală
niciodată trecătoare
și cuie tot mai adînc înfipte
în carnea fragedă,
e Grigor în drumul lui
spre casă...