Simt toamna cum își scârțâie toate mădularele,
văd frunzele cum dau ultima sărutare a lui Iuda pământului,
aud secundele obosite și grele lungindu-se
până când somnul devine real,
până când frunzele rămân suspendate în aer,
până când totul încremenește
ca într-o ultimă poză de familie
Perfectă
într-o lume în care totul cade,
în care frunzele sărută pământul
și în care toamna își scârțâie mădularele
mult prea obosite și mult prea grele
pentru niște secunde atât de zorite.