ÃŽnceputurile lui Zalmoxis


Din pragul casei, dimineața odată cu soarele,
de unul singur cu pași șovăitori
să descopăr lumea de minuni porneam...
din vatră în vatră până în margini de zări,
la stâne pe lângă păstori de turme
învățam graiul stelelor, vântului, ploii;
prin păduri cu vânători uitați, lupari, berevoi,
pe maluri de ape cu pescari bătrâni,
graiul vietăților învățam, învățam...
Pe câmpii la arat, semănat,
prin lanuri la plivit, la seceriÈ™,
muncile pământului le săvârșeam în sudori.
Pe lângă făurari zăboveam ades
ori prin prisăci și vii;
prin temple, pe sub stele păzeam focul,
zilnic mă regăseam cu vechi hrisoave în mâini
aproape de locuința morților
în fervoarea marilor dionisii.
Pururi mi-am înălțat viața semn
al nimănui și al tuturor celor ce sunt;
graiul pur, străvechi, demult uitat al stirpei din Sais
în cursul Firii îl deslușeam, îl învățam.
Toate-mi vorbeau ascuns în limba lor unică,
ghem de înțeles
și-n toate ceva din mine pierdeam, părăseam
în hăituitele vietăți
în păsări rănite în zbor
în semințele ce pier încolțind în noile vieți
în legea omului zeu mereu a fi prin a nu fi
eternă luptă prin neant —
ființa inițiatului sub nimb
descifrează spirala de aur
sublim apoteoze înscriind semănând