Prezentul meu nu este altceva
decât o mizerie trecută .
El se acutizează cu viitorul,
apoi își găsește cronicizarea
cu orizontul negru al morții .
Nimicul domină
orice fărâmă de Lumină ,
de adevăr , de reverie .
Eu devin ( a câta oară ? )
un zero imens , bine conturat ,
într-o lume tot mai rece .
Căutarea mea se îndreaptă
mai departe , spre alt zero ,
la fel de nefericit ,
în speranța că vom forma un infinit
într-o lume de gheață .