Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
imi lasam un genunchi,
iar cotul mi-l infigeam in pamant,
numai ca sa privesc iarba inclinata
de caderea vreunui cuvant,
ca pe sub laba unui leu alergand.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cat te iubeam mai mult, cu atat
repetau, intr-un vartej aproape vazut,
structura materiei, de la inceput.