Tăcuse de atunci bătrânul.
Eu i-auzem continuu glasul...
L-aud și-acum, când veșted drumul
Nu poate să-i mai simtă pasul.

Lumina lui plină de suflet
S-a stins... acum, în bezna plină
O stea închisă într-un scâncet
L-așteaptă încă să mai vină....

Iatacul lui s-a stins deodată
De parcă l-a cuprins eclipsa
Și în tăcerea cufundată
Pustiul, lui îi simte lipsa.