Minunata e lumea care porneste de la o culoare, alb
printr-o singura atingere inocenta, reprezentand modul in care fiinta umana, in limita cunoasterii ei poate sa inteleaga sentimentul dragostei, ma abandonez undeva in adancul sufletului patimas......
dorinta unei priviri, simple, monotone,dar in concentrarea ei plina de farmec, atinge si poate trece peste idealul uman......
simiplitatea unei vorbe nu descrie ceea ce putem simti cu adevarat......si imi este atat de greu sa ma ridic,cand dorm pe aripile unui porumbel nebun.....
m-a slujit cu atata foame, l-am protejat si m-a plimbat prin toata lumea, sa pot privi si invata ca DA! esxista undeva departe o mica, inocenta efemera care se lupta in suspinele tacerii
si as vrea sa spun ca pot pronunta si eu cuvintele acestui ideal.....dar imi este greu
pentru ca este noua toata creatia Divina ce o servesc pe masa-mi plina de tacere si iubire
demential vorbind, m-am n-am inteles nimic din ce m-i s-a-ntamplat.....
dar am tacut din nou.....
rabdarea ma caracterizeaza.......ce imi doresc mai mult decat iubirea insasi?.....
ce inchisoare a sentimentelor e sufletul...
am inteles ca el....in intrinsecul lui pagan isi intelege si adapa oile in marea-n lacrimata de suspine....
aud in adancul lui cum cineva ma striga...
ce placuta e vocea! ce placut e sunetul, ecoul!
e cald si ma linisteste, desi se pierde...
si incerc sa imi dau seama de unde si de ce are nevoie...
pornesc cu incredere in interior si observ ca am urmat calea cea buna!
gasesc minunea intr-un colt uitat de lume
depasesc starea de nictemeral si...reusesc sa deschid ochii in intregime...
nu am visat este adevarat! iubesc si sunt iubita! ce minune...
si am stiut din prima clipa....
acum aud si mai bine vocea...
o sa razbesc pana la urma sa ating lumina?
sunt sigura...
ma ridic...si continui sa merg...pana la urma, oriunde ma voi duce, orice cale voi urma, va fi bine,
SUNT PE DRUMUL CEL BUN...