M-am îndrăgostit de propiu-mi ideal
O simplă idee fără materie
Care mă dezbracă și mă îmbracă în miresme de iubiri
Sunt ca frumosul Narcis îndrăgostit de propiile-mi gânduri
Pedepsit la nebunie și la neatins
Oh tu! Inexistență ce îmi mângâi defectele cu eufemisme
Și mă copleșești cu complimente
Tu care îmi saruți ochii atunci când soarele ma părăsește
Iar corpul când marea numai este
Gingași fulgi de sentimente ce-i cerni din străveziul tău cer
Se împletesc în coroane de fecioare
Și mă împodobești cu icoane de argint
Însă maestroasa realitate m-a pălmuit
Și m-a aruncat în întunericul adânc și pustiu
Acolo unde doar eu îmi cunosc existența slabă, pură și carnală
Unde mă complac cu suferințe, melancolii si nostalgii
Nostalgii din paradisul tău virgin
Care mi-a lăsat două dâre de lacrimi subțiri
Și m-a tăiat pe viu…