Când oare visul e amăgire?
De nu mai simt o vorbă fermecată,
Atunci când amânarea e neștire?
Sau lacrima pe obraz e prea uscată...

Între noi doi, iluzii-n chip de ape
Cu vorbe ticluite-n adevăr grăite
Ce stau ca mărturie pe pagină lăsate
Unica legătură departe și aproape


Să simt ca tine am vrut – un gând răsfrânt
Iar visul sa-l transform în vers rimat
Să mă ridic la țărmul răscolit de vânt
Și-ți mulțumesc pentru poemul fermecat