atât de mut – tocesc încuietoarea
pe care balansez copil nehotărât
de lună-mi sunt de beznă omoplații
iar soarele mi-e bolovan la gât

sar în auz cu fruntea înainte
tot ce-am visat e-un jalnic bâldâbâc
celulele mi se întorc de silă
și îmi devin acela ce mă duc

trag zilele ca lanțuri de ocară
ling nopțile ca răni cu barba-n piept
să asfințesc mai răsărit în toate
îmi fulgeră izvorul să aștept