Sunt floare-albastră de Mihai,
Hyperion, străinul.
Iubire sunt, pe-un colț de rai
Și dorul, el, hainul.

Sunt măr și floare totodat’
Parfum, putreziciune.
Și despletit, și înnodat,
Privind cu-amărăciune
Iluzii ce se pierd în zări,
De astăzi și de mâine.

Nichita nu-i, dar el s-a dus
Ca să nuntească-n ceruri
Rămas-am eu, în vechi apus,
Ca să-l aștept de-a pururi.