rădăcinile mele s-au rătăcit înlutite spre tine
primăvara îți scutură soldățește bocancii de mine
gerul mai mimează reverențe complice
și simt cum îmi crește o altă iarnă înțurțurată în locul rămas gol
zadarnic s-au aciuat între gene mirările plecării
oricâtă înflorire ar fi de mâine încolo
nu mai ridică nimeni pleoape brumate
iar eu mă scurg în prelungirea gândurilor
pentru o zi să-mi mărit măcar umbra
cu o tăcere înmuiată în bezna de regrete
să uit că mă sprijin pe sloiurile absentei tale
până îmi voi prinde de gleznă o întoarcere
epilog anume pretins