Ascute brațul, nervul, cântul
mă strânge rece și înalt
cu mine să-ți stropești pământul
să mă absoarbă bun și cald

Să sting acel năvalnic clocot
în căutare de vulcan
călare pe-un sălbatic ropot –
apocalipticul Cancan

Ai ascuțit? Acum privește
cum țurturii țâșnesc din sâni –
ferește-ți ochii mișelește
nu-ți găuri suave mâini!

Cu tot ce-ai înghețat în mine
din Glaciar spre "Postprogres"
păstrează-le pentru cerșire
de ce-i sintetic, mai ales

Oh, nu mai spune că te doare
până la sânge n-au ajuns…
Cum pot, la naiba! să omoare
ce nu există nici ascuns?

Nu simt strâmtoarea… Þi-este frică
al nostru germen să strivești?
Hai stoarce-mă și fă-mă mică
să nu ai cum să mai sădești